Aceasta camasa stil rochie a facut parte din prezentarea mea de moda si a fost si este in continuare in topul pieselor mele preferate din toate tinutele, pentru ca rezultatul imaginatiei mele a depasit imaginatia in sine :-D.
Materialul e brocart rosu elastic, cu insertii de catifea in relief, in stil baroc, care ma duce cu gandul la ceva regal.
La un material ce denota o asa eleganta am ales o constructie pe masura, care sa te duca cu gandul la o regina, sa sublinieze frumos formele feminine si sa puna in valoare orice tip de corp (mar, para, miniona, triunghi inversat, inalta), creand iluzia siluetei ideale, aceea de clepsidra.
Gulerul e partial separat de restul topului, pentru doza de senzualitate a acestei piese, lasand la vedere o parte din piele si totodata evidentiaza umerii, care schiteaza partea superioara a siluetei clepsidra; partea intermediara a clepsidrei, talia, e evidentiata de pliurile inchise, care incep sa se deschida la acest nivel si contureaza portiunea inferioara a siluetei ideale (dupa conceptia majoritatii).
Nasturii sunt destul de multi, pentru ca am vrut sa pastreze intacta forma topului, si in acelsi timp sa permita elasticitatii materialului sa se muleze pe orice tip de corp.
Camasa-rochie e o piesa versatila, atat din punct de vedere al tinutei: poate fi purtata cu fusta stramta, sau cu pantaloni sau chiar cu o rochie mulata pe dedesubt, dar cu conditia sa fie ceva monocrom, de preferabil negru sau rosu, pentru a avea efectul scontat, cat si din punct de vedere al dimensiunilor: se potriveste la fel de bine marimilor 34, 36 si 38.
Topul este de vanzare. Pentru mai multe detalii ma puteti contacta prin formularul de contact sau pe pagina de fb.
Lasă un răspuns